Viata de caine

Este vorba despre cei doi caini ai mamei lui Jan. Scriu despre ei pentru ca sunt simpatici, dar si din spirit de solidaritate, si ei fiind, ca si mine, imigranti in Germania, si tot din motive sentimentale. Sunt de fapt adoptati de tatal vitreg al lui Jan, unul este din Polonia si celalalt din Spania, dar fiind de mai mult timp pe aici, amandoi inteleg germana mai bine ca mine. Amandoi sunt de talie mare si sunt complementari soneriei de la intrarea in casa. Cand intri, evident, sar pe tine, dar la modul afectuos, chiar prea afectuos. Pe ea o cheama Kiwi si este neagra, pe el il cheama Boss si este cafeniu. Dupa parerea lui Jan, Kiwi este putin psihopata pentru ca cere atentie in continuu si daca nu e bagata in seama, actioneaza imprevizibil. Totusi, stie sa stea jos, sa dea laba si ii place sa fie scarpinata pe burta. Amandoi trag parturi, dupa cum ne-a povestit mama lui Jan, si dupa cum am putut sa miros eu insami intr-una din vizite. Cel mai rau este, ni s-a mai povestit, atunci cand trag parturi in timp ce calatoresc cu masina stapanilor. Un weekend in iunie se pare ca vom avea grija de ei, pentru ca parintii lui Jan vor fi plecati. Poate din cauza ca amandoi sunt destul de balosi, prietenul meu n-a fost prea incantat de perspectiva de a ne petrece cateva ore zilnic cu ei, dar eu l-am imbarbatat cum am putut.