Picnic in Heidelberg

Joia trecuta, zi libera oficial, am fost invitati la un gratar in Heidelberg, de viitorii mei colegi. Mi se pare interesant ca germanii – si alte natiuni vestice – care nu sunt prin excelenta credinciosi, au zile libere in majoritatea sarbatorilor religioase importante (altele decat Pasti, Craciun). Gratarul s-a tinut pe malul raului Neckar, pe pajiste, unde probabil jumatate din suflarea Heidelbergului se aduna la plaja sau la picnic in zilele frumoase de sarbatoare sau in weekend. M-am relaxat vazand atatia oameni relaxati – unii jucau fotbal, o fata langa noi exersa jonglerii cu mingi sau popici, mai incolo erau si altii la gratar. Si nu se auzea muzica de nicaieri.
Colegii mei (viitori) pregatisera o gramada de mancare – fripturi de multe feluri, salate, iar pentru vegetariana de mine, dovlecei, vinete, branza, cartofi si ciupercute. Mi-a placut ca un simplu gratar, la care eram obisnuita sa vad mici si pulpe de pui, si eventual ciuperci pentru mine, a fost de fapt o ditamai masa in aer liber, asa de atent pregatita si cu atat de multe feluri de mancare. Iar modul cum aratau preparatele pentru gratar – cu condimente, felii de rosii, totul frumos portionat si ambalat – m-a dat gata. Sunt o vegetariana gurmanda, de asta scriu atat de mult despre mancare.
Unul dintre colegi a venit cu fetita lui de doi ani, care normal, nu prea statea locului, si care a fost preocupata sa stranga diversele gunoaie si sa le duca la cos. Tatal ei a primit oferte de job pentru ea, de la ceilalti colegi (“stie sa spele si ferestrele?”) si a spus ca, pentru contracte de o saptamana, ofera reduceri.
Viitoarea mea firma are o proprietari tineri si o echipa la fel de tanara si internationala – exista o japoneza, o englezoaica, un australian, curand vor avea si o romanca. Sunt simpatici si comunicativi. Eu sunt mai putin comunicativa, pentru ca-mi este greu sa exprim idei mai complexe decat “e cald”, “e frig” sau “am foame” in limba germana. Bine, exagerez, pot sa spun mai multe lucruri in germana. Am intrebat-o pe colega japoneza (nascuta in germania, de fapt, dintr-un parinte japonez si unul german) unde a iubit, in loc de unde a locuit. Jan a fost acolo sa salveze situatia si sa corecteze intrebarea.

Mi se mai intampla sa incurc frecvent diversi termeni care seamana intre ei – exemplu “hosen”, adica “pantaloni” si “hasen”, adica “iepuri”. Pentru mine, e inca absolut obisnuit sa spun ceva de genul “iepurii mei sunt la spalat” sau “ma imbrac cu iepurii albi azi”. La un alt gratar, de data asta la parintii lui Jan, le-am spus invitatilor ca invat germana uitandu-ma la televizor, in special la reclame, ceea ce ma imbogateste cu expresii precum (in romana traduse) “mai ieftin, mai gustos”, “deja testat”, “acum, cu mai putin zahar”.