De Pasti, ca tot romanul, m-am grabit sa ajung acasa in Bucuresti, ba chiar si in Constanta pentru o zi, pentru ca o parte din rude ma asteptau cu drag si cu mancare vegetariana special pregatita pentru mine.
Am avut o surpriza placuta: am gasit Bucurestiul mai curat ca de obicei, in haine de primavara, cu flori peste tot si cu un trafic rezonabil. Desigur ca summit-ul abia trecut si alegerile locale care vor veni si-au spus cuvantul. In plus, saptamana de Pasti combinata cu 1 mai a trimis probabil multi bucuresteni in provincie sau in concedii pe afara. In orice caz, m-am putut misca liber dintr-un cartier intr-altul prin vizite la prieteni.
Totusi, din loc in loc am dat si de transee pe bulevarde sau prin pasaje, o aglomeratie de bucati de asfalt, nisip, sine de tramvai si masini utilitare. M-am frecat la ochi in pasajul de la Obor, unde am vazut pe pereti placi mari de gresie, proaspat montate. Foarte elegant si original, mi-am spus. N-am vazut inca borduri din marmura pe strazi, dar desigur pana la urmatoarea mea vizita lucrurile se pot schimba.
Vineri, traversand Herastraul cu o colega, in drum spre birou, am dat nas in nas cu o veverita care nu numai ca ne-a privit curioasa si deloc speriata, dar chiar s-a aventurat sa vina pana la picioarele noastre, de ne-am topit de mirare. Din pacate n-aveam in rucsac decat niste oua de ciocolata, care banuiesc ca ar fi lasat-o rece. De fapt ne-am gandit si la sanatatea veveritei, sa nu-i crestem brusc glicemia. Veverita asta m-a dat gata, cred ca daca aveam nuci sau alune la mine ne imprieteneam.
La Constanta am adus vreme proasta, a plouat cu galeata, dar asta nu m-a incurcat foarte tare, mi-am vazut de vizite si am reusit si o plimbare scurta prin Mamaia. Nepotul meu de sase ani a tinut sa doarma cu mine si a trebuit sa-i spun povestea cu cei trei purcelusi, pe care am inventat-o cu mare spor, incercand sa-i dau un accent cat mai actual. De exemplu, purcelusii si-au facut casa cu termopane si cu garaj pentru Dacia Logan, asta pana strang banii sa-si cumpere un Passat, iar lupul a fost in vacanta in Grecia si se da mare smecher la intoarcere. Nepotul meu a parut multumit de firul povestii.
M-am intors la Bucuresti in duminica de Pasti cu un autobuz, deoarece calea ferata e in revizii cam din secolul trecut, iar drumul cu trenul dureaza de doua ori mai mult ca inainte. Am venit incarcata de sarsanale cu bucate, inclusiv borcane cu ciorba, de la familie. Asa-i la noi de sarbatori: mananci pana cand iti crapa burta, iar daca ai noroc gazda se indupleca de nu-ti mai umple farfuria, desi te bombane ca n-ai mancat destul, si mai iei si la pachet. Pune-te si explica-i prietenului german, obisnuit cu mese absolut rezonabile de unul, maxim doua feluri, inclusiv de sarbatori, de ce noi romanii indesam cosul la supermarket de cateva ori la rand si apoi umplem masa si mancam trei zile si trei nopti, impreuna cu familia si musafirii.
Mi-a placut sa fac o plimbare prin ulita prafuita a Lipscaniului si sa vad ce cafenele si baruri noi au mai aparut. Lipscaniul mi se pare un colt boem de capitala, cu pavajul din secolul trecut, dar cu baruri si cafenele trendy si restaurante nu tocmai ieftine. Am descoperit pentru prima oara si Carul cu Bere, care mi-a placut tare mult si unde mi-am propus sa revin, la brat cu prietenul meu, cand vom veni impreuna prin tara.
Am visat cu ochii deschisi la clipa cand o sa ma plimb printr-un Lipscani complet modernizat, cu cladiri renovate in care locuiesc artisti sau studenti, cu terase si magazine de arta sau obiecte artizanale peste tot, intr-o invalmasala de turisti straini fericiti si incantati. Birouri turistice ar fi la tot pasul, cum vezi prin mai toate capitalele europene. Brosuri si ghizi explica istoria fascinanta a Bucurestiului vechi, micul Paris, si schimbarile din anii comunisti, iar turistii japonezi exclama incantati si fac fotografii atat cladirilor vechi, dar si faimoasei case a poporului. Blocurile din cartierele-dormitor sunt acum acoperite de panouri-mesa cu opere de arta sau colorate cu mozaicuri ale tinerilor artisti plastici. Bucurestiul ar deveni un oras-istorie, o galerie de arta veche si moderna in aer liber, un fenomen urbanistic studiat de cercetatori si admirat de turisti curiosi. Dupa cum ziceam, visez cu ochii deschisi.
Ma inchipui pentru o clipa primar, organizand proiecte, mobilizand reconstructia si verificand cu o mana forte, zi de zi, progresele. Ca doar nu degeaba am invatat project management. Si ma cert in gand cu cei care, avand painea si cutitul, nu sunt in stare de ani intregi sa gaseasca o modalitate de a pune lucrurile in practica. Nu sunt de acord cu cei care-i injura la gramada pe politicieni. Dar mi se pare ca lucrurile in politica si in administratie ar trebui sa fie cam asa de simple: te hotarasti ce vrei sa faci, apoi te apuci de treaba si te asiguri ca misti si pieterele de moara, daca e nevoie, pana se intampla lucrurile asa cum le-ai planificat.
Am avut o surpriza placuta: am gasit Bucurestiul mai curat ca de obicei, in haine de primavara, cu flori peste tot si cu un trafic rezonabil. Desigur ca summit-ul abia trecut si alegerile locale care vor veni si-au spus cuvantul. In plus, saptamana de Pasti combinata cu 1 mai a trimis probabil multi bucuresteni in provincie sau in concedii pe afara. In orice caz, m-am putut misca liber dintr-un cartier intr-altul prin vizite la prieteni.
Totusi, din loc in loc am dat si de transee pe bulevarde sau prin pasaje, o aglomeratie de bucati de asfalt, nisip, sine de tramvai si masini utilitare. M-am frecat la ochi in pasajul de la Obor, unde am vazut pe pereti placi mari de gresie, proaspat montate. Foarte elegant si original, mi-am spus. N-am vazut inca borduri din marmura pe strazi, dar desigur pana la urmatoarea mea vizita lucrurile se pot schimba.
Vineri, traversand Herastraul cu o colega, in drum spre birou, am dat nas in nas cu o veverita care nu numai ca ne-a privit curioasa si deloc speriata, dar chiar s-a aventurat sa vina pana la picioarele noastre, de ne-am topit de mirare. Din pacate n-aveam in rucsac decat niste oua de ciocolata, care banuiesc ca ar fi lasat-o rece. De fapt ne-am gandit si la sanatatea veveritei, sa nu-i crestem brusc glicemia. Veverita asta m-a dat gata, cred ca daca aveam nuci sau alune la mine ne imprieteneam.
La Constanta am adus vreme proasta, a plouat cu galeata, dar asta nu m-a incurcat foarte tare, mi-am vazut de vizite si am reusit si o plimbare scurta prin Mamaia. Nepotul meu de sase ani a tinut sa doarma cu mine si a trebuit sa-i spun povestea cu cei trei purcelusi, pe care am inventat-o cu mare spor, incercand sa-i dau un accent cat mai actual. De exemplu, purcelusii si-au facut casa cu termopane si cu garaj pentru Dacia Logan, asta pana strang banii sa-si cumpere un Passat, iar lupul a fost in vacanta in Grecia si se da mare smecher la intoarcere. Nepotul meu a parut multumit de firul povestii.
M-am intors la Bucuresti in duminica de Pasti cu un autobuz, deoarece calea ferata e in revizii cam din secolul trecut, iar drumul cu trenul dureaza de doua ori mai mult ca inainte. Am venit incarcata de sarsanale cu bucate, inclusiv borcane cu ciorba, de la familie. Asa-i la noi de sarbatori: mananci pana cand iti crapa burta, iar daca ai noroc gazda se indupleca de nu-ti mai umple farfuria, desi te bombane ca n-ai mancat destul, si mai iei si la pachet. Pune-te si explica-i prietenului german, obisnuit cu mese absolut rezonabile de unul, maxim doua feluri, inclusiv de sarbatori, de ce noi romanii indesam cosul la supermarket de cateva ori la rand si apoi umplem masa si mancam trei zile si trei nopti, impreuna cu familia si musafirii.
Mi-a placut sa fac o plimbare prin ulita prafuita a Lipscaniului si sa vad ce cafenele si baruri noi au mai aparut. Lipscaniul mi se pare un colt boem de capitala, cu pavajul din secolul trecut, dar cu baruri si cafenele trendy si restaurante nu tocmai ieftine. Am descoperit pentru prima oara si Carul cu Bere, care mi-a placut tare mult si unde mi-am propus sa revin, la brat cu prietenul meu, cand vom veni impreuna prin tara.Am visat cu ochii deschisi la clipa cand o sa ma plimb printr-un Lipscani complet modernizat, cu cladiri renovate in care locuiesc artisti sau studenti, cu terase si magazine de arta sau obiecte artizanale peste tot, intr-o invalmasala de turisti straini fericiti si incantati. Birouri turistice ar fi la tot pasul, cum vezi prin mai toate capitalele europene. Brosuri si ghizi explica istoria fascinanta a Bucurestiului vechi, micul Paris, si schimbarile din anii comunisti, iar turistii japonezi exclama incantati si fac fotografii atat cladirilor vechi, dar si faimoasei case a poporului. Blocurile din cartierele-dormitor sunt acum acoperite de panouri-mesa cu opere de arta sau colorate cu mozaicuri ale tinerilor artisti plastici. Bucurestiul ar deveni un oras-istorie, o galerie de arta veche si moderna in aer liber, un fenomen urbanistic studiat de cercetatori si admirat de turisti curiosi. Dupa cum ziceam, visez cu ochii deschisi.
Ma inchipui pentru o clipa primar, organizand proiecte, mobilizand reconstructia si verificand cu o mana forte, zi de zi, progresele. Ca doar nu degeaba am invatat project management. Si ma cert in gand cu cei care, avand painea si cutitul, nu sunt in stare de ani intregi sa gaseasca o modalitate de a pune lucrurile in practica. Nu sunt de acord cu cei care-i injura la gramada pe politicieni. Dar mi se pare ca lucrurile in politica si in administratie ar trebui sa fie cam asa de simple: te hotarasti ce vrei sa faci, apoi te apuci de treaba si te asiguri ca misti si pieterele de moara, daca e nevoie, pana se intampla lucrurile asa cum le-ai planificat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu