Mica venezueleanca din tramvai

In timp ce asteptam ieri tramvaiul sa merg spre statie, a aparut o mamica pe bicicleta, cu un copil mic in cosul bicicletei si inca o fetita de 4-5 ani. Intr-o germana la fel de stricata ca a mea, m-a rugat daca pot sa iau eu fetita cu mine. Cum ea amesteca germana cu spaniola, iar eu visez uneori ca vorbesc sau macar inteleg spaniola, italiana sau alte limbi romanice, i-am spus sa-mi zica in spaniola, ca sa ma lamuresc unde anume si pentru cat timp vrea sa-i preiau fetita. Pana la urma am inteles ca ea urma sa mearga cu bicicleta, iar fetita sa vina cu tramvaiul si sa se reintalneasca intr-o anumita statie. Zis si facut. Am ramas cu fetita care a inceput sa-mi povesteasca diverse lucruri in spaniola: uite ce catel mic si frumos, bunica ei din Venezuela are un catel si trei pisici, si cum se face ca eu vorbesc spaniola? Dragut din partea ei sa se mire, politicos, ca vorbesc spaniola, cand eu abia legam doua vorbe si din alea, una iesea tot in germana. M-am chinuit sa-i explic ca sunt din Romania, si a dedus singura ca limbile se aseamana. Ne-am urcat in tramvai, am mai stat un pic de vorba (eu aproband tot ce-mi spunea cu "si, si, si..") si apoi a coborat la statia ei. Mama ei era deja acolo si o astepta.



Poate ca e un antrenament bun, sa obisnuiesti copii de mici sa fie independenti. Mai demult ma miram cum o familie de prieteni il lasa pe baietelul lor de doi ani sa manance singur, cu furculita, inclusiv spaghete - care evident zburau in toate partile. Iar de cand a inceput scoala, observ ca dimineata, in timp ce fug spre tramvai, pe langa mine tropaie somnorosi pe strada o gramada de pusti care merg singuri la scoala.

Apropos de tramvai, am constatat pe pielea mea nu numai ca vine la timp, dar uneori vine chiar cu doua-trei minute mai devreme. Mi s-a intamplat sa plece chiar din fata nasului meu uluit, cand tocmai treceam strada. Asa ca de atunci, dimineata fac un pic de jogging sa ajung mai devreme in statie. Si recuperez dormind apoi in tramvai, in tren si chiar la serviciu unde insa ma stradui sa-mi tin ochii deschisi si nasul in monitor.

Cu trenuletul pe Neroberg

Din peripetiile weekendului trecut: in primul rand, vremea a fost izbitor de frumoasa, soare cat-ii ziua de lunga si cald ca vara. Asa ca, dupa o runda de shopping sambata, duminica am iesit la plimbare. Am nimerit intr-un oras, Wiesbaden, de unde am luat trenuletul si am urcat pe deal. Foarte frumos peisajul si boem drumul, dar partea interesanta e chiar trenul, care se cheama Nerobergbahn. Si anume, trenuletul, care nu parcurge o distanta prea mare, nu e actionat nici electric, nici cu aburi sau stiu eu ce altceva, ci doar de forta gravitatiei si de incarcatura de apa. Treaba merge asa: un trenulet e jos, la baza dealului, iar celalalt sus. Cele doua trenulete merg pe aceeasi sina, legate unul de celalat cu cabluri. Trenuletul de sus primeste o incarcatura cu apa, apoi isi da drumul la vale (exista un om care manevreaza frana, deci nu e ca la formula 1) si trage in contrasens trenuletul celalalt. La un moment dat, trenuletele se petrec, intr-un loc unde sina se bifurca. Trenul a fost construit la 1888 si functioneaza si azi dupa acelasi sistem.



Sus pe Neroberg este un restaurant dragut, cu mese, scaune si sezlonguri scoase afara, chiar cu un fel de plaja pentru vizitatorii restaurantului. Iar cativa metri mai incolo incepe Kletterwald - locul de care am mai povestit - unde te poti catara din copac in copac, pe tot soiul de sisteme de franghii, butoaie, trepte din lemn, la 8-15 metri inaltime si asigurat cu corzi. Nici de data asta nu ne-am catarat si noi prin copaci, doar ne-am holbat la curajosii mici si mari care se distrau sau transpirau pe trasee.



Tot in weekenduri au inceput peste tot prin localitatile mai mici din Germania un soi de festivaluri ale recoltei. La care cu mic cu mare vin la iarmaroc, se dau in calusei, beau must si mananca tot soiul de specialitati precum placinta cu ceapa (pe care n-am probat-o inca). Acolo unde am fost noi, la primarie organizasera ditamai sala cu mese, mancare si muzica live, dar muzica tipic germana, care merge bine cu beri multe, l-a pus pe fuga pe prietenul meu. Sau posibilitatea ca eu sa ma amestec in multime si cine stie, sa ma apuce iar dansatul pe mese.

Posta si Marketingul

Pentru ca ne-am mutat de curand, prietenul meu a anuntat schimbarea de adresa la posta germana (Deutsche Post) ca sa primim corespondenta la noua adresa. Sa primim, inseamna doua plicuri pe luna eu si cinci plicuri pe zi, inclusiv reclame, el.


De curand, am primit si eu si el cate un plic gros de la posta germana. Inauntru, o brosurica si un set de reclame, cu oferte pentru cei care se muta.


Brosurica m-a dat gata: personalizata cu numele meu peste tot, oferea informatii despre serviciul de redirectionare a corespondentei, dar si multe alte chestii interesante. De exemplu: o carte postala pe care o poti returna la Deutsche post, in care corectezi daca ti-au gresit ceva la nume sau adresa. O lista de institutii pe care trebuie sa le anunti ca te-ai mutat. Cateva folii cu etichete de diverse marimi, cu numele meu tiparit, pe care le pot lipi pe interfon sau usa. Cateva oferte de ziare care-ti vin gratis la noua adresa, timp de cateva saptamani. Carti postale prin care poti comanda cataloagele bine-cunoscute, gen “Neckermann”, la noua adresa. Oferte de carti care se comanda prin posta, abonamente tv, publicatii. O fila cu numere telefonice de urgenta. Carti postale pe care le poti trimite la prieteni, sa-i anunti ca te-ai mutat.
In maldarul de publicitate pe care-l primim in fiecare zi, plicul de la Deutsche Post m-a lovit drept in sufletul meu de om de marketing: ce inseamna sa faci publicitate bine directionata, care ofera omului ce are nevoie, atunci cand are nevoie.

Despre drumurile mele zilnice pana la serviciu si inapoi: tocmai ma obisnuisem cu traseul tramvai-autobuz, cand in dimineata de luni m-am trezit ca tramvaiul ajunge in cu totul alta parte decat eram obisnuita. Am regandit repede traseul si am luat alt autobuz, dar cum statia era mai departe de firma, am mers si pe jos cam un sfert de ora, prin lanurile de porumb din apropiere. A fost frumos totusi pentru ca niste oameni tocmai taiau iarba si m-a incantat un miros de fan proaspat, care mi-a facut dimineata de luni mai frumoasa. A nu se intelege ca lucrez la o firma agricola: in cladirile de langa lanul de porumb se produce software.

O scurta lectie de limba germana – chestii care mie mi se par inedite:

• La germani, “fata” se spune “das Madel” sau “das Madchen”, ambele la genul neutru. Adica fata e de gen neutru, in timp ce baiatul e de gen masculin. Ca sa fie treaba clara, cand se marita, fata devine “die Frau”, deci in sfarsit capata gen feminin.


• Alte diferente de sex: o fata petrecareata e un "soarece de petrecere" (“Party-Maus”), iar un tip petrecaret este un “leu de petrecere” (“Party-Loewe”). Cum petrec soarecii si leii impreuna, nu prea inteleg. Apropos, soarece in germana este de gen feminin, “die Maus”.



• La coada (coada la care stai sa cumperi ceva), i se spune “Schlange”, adica “sarpe”. Cum ar veni, nu “stai la coada”, ci “stai in sarpe”.



• Tot vorbind de animale: daca te obsedeaza ceva, o melodie, ai un “vierme in ureche” adica “ohr-wurm”. Daca simti nevoia sa-ti dregi vocea, ai o “broasca in gat”, adica “Frosh im Hals”.
  
  
• Despre ceva “foarte-foarte”, “extrem de”, se mai spune ca e “Sau” – adica “porc”. Foarte folosite sunt “porc de ieftin” (“sau-billig”, si in reclame) sau “porc de scump” (“sau-teuer”).