Prima saptamana de munca

La serviciu, sunt ca o furnica mica intr-un musuroi imens si foarte bine organizat. Daca la biroul din Bucuresti eram una din cei 25, aici sunt una din cei cincisprezece mii plus. Banuiesc ca in timp o sa ma obisnuiesc cu viata de musuroi, de fapt deja am facut progrese sa nu ma mai ratacesc prin cladiri. Imi place la cantina, in special intr-una din cladirile cele mai noi, care are un aer high-tech si chiar imi aminteste de nava Enterprise din Star-Trek. Cand intri in holul cladirii, te ghideaza un soi de rau virtual in podea, prin care curg litere si din cand in cand apare cate o caracatita, tot virtuala. Raul se metamorfozeaza intr-un soi de roata de moara, in centrul holului, iar in cantina printre randurile de mese gasesti si cate o cascada, de data asta cu apa adevarata. Imi place faptul ca la cantina au in fiecare zi un fel vegetarian, iar mancarea este destul de buna.

Momentan sunt ocupata in special cu socializarea – evident, in limba germana – si cu invatatul conceptelor de on-line marketing. Cautand pe wikipedia diferite definitii, am dat si de “SPAM”, de care cei care ne hranim zilnic cu mail ne lovim inevitabil. Interesant, la origini termenul defineste o conserva din carne de porc. Wikipedia povesteste ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, odata cu rationalizarea alimentelor in Marea Britanie, aceasta conserva de porc, denumita SPAM, era printre putinele alimente care se mai gaseau si ajunsese prin urmare foarte raspandita. Probabil ca rivaliza cu crevetii nostrii post-revolutionari, daca va mai aduceti aminte despre ce e vorba. Termenul a fost facut faimos, se pare, de Monty Phyton intr-un sketch din anii 70.

In autobuz de la gara spre serviciu m-am intalnit de doua ori cu tineri romani. De altfel, in fiecare dimineata mi se parea ca aud vorbindu-se romaneste – probabil ca asa incepe sa se manifeste dorul de casa. Intr-o dimineata insa am auzit-o pe tanara din fata mea, spunandu-i prietenului ei ca “vrea unul mic si pufos” si mi-am zis, asta chiar ca e in romana, asa ca am intrat un pic in vorba cu ei. N-am reusit sa smulg de la nici unul din ei, si nici de la cei de a doua zi, de cat timp sunt in Germania, probabil ca era secret de stat. Asta in timp ce eu ciripeam, incantata de intalnire, ca sunt de o luna pe aici si cat de frumos e in biroul de la Bucuresti, unde am lucrat cinci ani pana sa vin in Germania.

Prin cladire, la birou, aud frecvent vorbindu-se engleza si alte limbi si vad aproape in fiecare zi indieni cu turban. Eu inca nu m-am dus in ie la servici, dar poate nu-i o idee rea, ca sa contribui si eu cu ceva la peisajul multicultural.

Intr-una din zilele saptamanii trecute a fost Siebenschläfer Tag – Ziua lui Doarmesapte, intr-o traducere aproximativa – care inseamna ca asa cum a fost vremea in ziua respectiva, va fi si in urmatoarele 7 saptamani. Un fel de Ziua Cartitei de la americani. Siebenschläfer este un animal din categoria soarecilor, care traieste de multe ori in acoperisurile si podurile caselor, doarme sapte luni iar cand se trezeste, e foarte vioi in timpul noptii si tropaie prin acoperis de trezeste toata casa. Anexez o poza cu Doarmesapte cu mentiunea ca nu am facut-o eu. N-am cunoscut nici-un Doarmesapte in persoana pana acum.

Sper sa nu fie dupa cum a prezis Siebenschläfer Tag, pentru ca a fost frig si a plouat. De altfel, a fost frig si a plouat toata saptamana si cred ca daca am fi facut o medie intre temperatura de aici (12-18 grade) si cea din Romania (35 – 40) am fi avut o vreme placuta peste tot. Pentru mine e o adevarata provocare ce sa mai scot dimineata din dulap sa pun pe mine, pentru ca hainele de toamna-iarna sunt inca acasa, in Bucuresti.

Am continuat orele de condus, de data asta la ore imposibile de genul sapte dimineata, pentru ca seara nu mai am timp. Cred ca am facut un real progres la schimbatul vitezelor si am si condus, prima oara, pe autostrada. Margit mi-a spus ca aici examenul practic dureaza aproape o ora de condus, inclusiv pe autostrada, iar regulile de care eu n-am habar, aici le invata copiii deja din scoala. Si m-a intrebat daca eu chiar am dat examen pentru carnet sau am dat spaga sa-l primesc. Din asta deduc ca mai am destule ore de facut pana sa pot fi lasata libera si singura la volan, in traficul nemtesc.
Spre lamurire: am dat examenul pe bune, acum sapte ani, dar proba practica a constat in cinci minute de condus pe niste stradute fara trafic intensiv si intr-o parcare laterala bine executata, ceea ce probabil ca l-a induiosat pe politist.

Ce ne preocupa acum este sa gasim un apartament de inchiriat mai aproape de serviciul meu asa incat sa reduc calatoriile zilnice de la patru ore dus intors la doua, maxim trei ore. Vorba unui coleg, acum fac de acasa pana la birou cat as face cu avionul pana in Barcelona. Am vazut in weekend doua apartamente frumoase, in localitati care pareau aproape de servici, dar cand am cautat pe internet conexiunile cu trenul am constatat ca nu-i o mare diferenta fata de cat calatoresc acum. Se pare ca fara masina in Germania trebuie sa ma obisnuiesc cu cateva ore zilnice cu trenul intre casa si servici, timp in care, de ce sa ma plang, pot sa mai citesc cate un roman in germana.