Mama in vizita si diverse alte impresii

Weekendul trecut a venit mama in vizita, cu tot cu pisica mea cea zbanghie, Ciquita-Bonita. Amandoua s-au comportat admirabil pe avion din cate mi-a povestit mama, chiar daca a fost primul zbor si prima iesire din tara, una peste alta. Ciquita a stat cuminte in cusca ei, la picioarele mamei, care era fericita ca a reusit s-o ia cu ea in avion si nu s-o predea la compartimentul special de transport. Pisica mea are acum un cip electronic de identificare si pasaport cu datele proprii, numarul cipului si injectiile facute. Mi se pare interesant faptul ca pisica are pasaport, iar mama nu. Ea a calatorit cu buletinul, asta dupa indelungate discutii in care i-am explicat ca cetatenii europeni pot sa calatoreasca in tarile uniunii cu buletinul, in ciuda sfatuitorilor panicarzi din tara care i-au spus ca fara pasaport va fi trimisa pachet inapoi.
Toate au mers bine, numai la aeroport in Frankfurt a intervenit o mica criza, in sensul ca mama n-a stiut pe unde sa iasa. Dupa o ora de invartit pe la diverse porti din terminal si intrebat diverse persoane (unele la fel de ratacite ca ea), a iesit in final, cu pisica dar fara bagaj. A intrat din nou si finalmente a iesit cu tot cu bagaj. Nu m-am mirat ca a durat atata, e usor sa te ratacesti intr-un aeroport asa de mare. Eu insami m-am trezit intr-una din calatorii ca un cuplu de batrani cu care mersesem in avion ma urmareau cuminti prin aeroport, desi eu ma indreptam spre iesire iar ei aveau in continuare un zbor spre state. A trebuit sa ma uit pe biletele lor sa vad unde e poarta lor de imbarcare si sa-i indrum pe unde sa o ia.
Tot invartindu-ma prin aeroport in asteptarea avionului, am remarcat, a nu stiu cata oara, cat de multe magazine, restaurante si cafenele sunt in aeroport. Practic, in aeroportul din Frankfurt poti sa stai o zi intreaga fara sa te plictisesti. Am vazut si un magazin cu marfuri discontate, numai pentru personalul navigant, si m-am gandit ca in final nu-i asa rau sa fii pilot sau stewardesa.
Ciquita s-a adaptat destul de bine la noua ei casa pentru 5 zile, ba chiar a fost foarte curioasa si intrigata, a cercetat fiecare cotlon, inclusiv dulapurile, si a stat ore in sir pe terasa urmarind pasarile (si inchipuindu-si-le probabil fara fulgi si pene, la ea in farfurie).
Vremea paduchioasa ca de obicei in ultima luna, racoroasa si cu ploi dese, nu ne-a imbiat prea mult la plimbari. Doar doua iesiri in Mainz, dintre care una la shopping. Am dat o raita si pe la ferma din apropiere sa ne aprovizionam pentru supele si ardeii umpluti cu care ne-a delectat mama.
Gata, am gasit si apartament in care sa ne mutam la inceputul lui august, intr-o localitate de unde se pare ca voi face doar o ora pana la servici, cu o combinatie de tren-tramvai care se cheama oeg (nu am inteles de ce) si apoi inca o bucata de drum cu trenul.
Saptamana trecuta mi-a adus si primul pranz cu comunitatea romaneasca de la firma la care lucrez. S-au adunat aproximativ 15 oameni simpatici si cu chef de vorba, din care multi m-au inghesuit cu intrebari, eu fiind nou venita si singura care a lucrat la subsidiara din romania. M-am bucurat sa sporovai in limba mea si sa fac glume pe care oamenii sa le si inteleaga (glumele mele in germana de multe ori nici eu nu le inteleg). I-am inghesuit si eu la randul meu cu intrebari, curioasa care de cati ani este prin Germania si cu ce se ocupa.
Unul din noii amici din grupul de romani mi-a povestit impresii de pe la nuntile mixte romano-germane, la care romanii beau tuica si vin si danseaza iar germanii beau apfelsaft (suc de mere) si aplauda cum danseaza romanii. Ma rog, cred ca exagereaza putin, pentru ca eu am fost la o nunta nemteasca si oamenii au dansat, si in plus au facut diverse joculete si surprize pentru miri. De exemplu, familia miresei pregatise carti postale cu poza si adresa mirilor, pe care fiecare invitat le-a putut expedia in aer, legate de un balon cu heliu. Ideea era ca necunoscutii care gasesc cartile postale sa le expedieze inapoi pe adresa mirilor, cu o urare de bine. In plus invitatii au avut ocazia sa picteze un tablou cu urari pentru miri si sa vada un filmulet surpriza pregatit tot pentru ei. Ok, n-am avut parte de furatul si rascumparatul miresei, de scosul jartelutei sau de dansul gainii, nici de sarbele si perinitele de la nuntile romanesti, dar una peste alta m-am simtit bine.
Intr-o privinta a trebuit sa-i dau dreptate colegului roman: salata de cartofi (kartoffelsalad). Mi-a spus ca la o alta petrecere unde a fost invitat a trebuit sa aduca kartoffelsalad si nimic altceva, in ciuda insistentelor lui sa gateasca ceva mai interesant. Si m-am amuzat copios pentru ca la o alta petrecere, prietenul meu a avut de executat si de adus tot o omniprezenta kartoffelsalad. Reteta intr-un post urmator.