St. Martin – defilarea cu lampioane si cum m-am imbatat cu “Kinderpunsch”

Pe 6 noiembrie se sarbatoreste in Germania St. Martinsfest – copiii defileaza cu lampioane, in cinstea unui sfant care si-a impartit avutul la saraci. Asta e versiunea scurta, de necunoscator. Dar o sarbatoare incantatoare pentru cei mici.
Anul acesta l-am insotit si eu pe YA. la gradinita, la defilarea cu lampioane (Laternenumzug). Pe la ora cinci dupa-masa am inceput sa ne strangem, parintii infrigurati, in curtea gradinitei, asteptandu-i pe copiii cu lampioane. Copiii au iesit din gradinita, cuminiti si punctuali, s-au aranjat frumos in cerc in jurul unui foc aprins si au cantat cantecelele specifice. Dupa festivitate, au primit cate un omulet din coca si apoi ne-am risipit, parinti, bunici si copii, spre standul frumos amenajat cu “Kinderpunch” si turta dulce. Intelesesem de la doamna directoare ca pentru copii este Kinderpuch gratis (o bautura calda, din sucuri si arome, specifica pentru sezonul de iarna), iar parintii platesc un euro si jumatate.

Infrigurata m-am indreptat si eu, cu YA. de mana, spre primul stand cu o oala imensa de Kinderpunch. Am comandat un pahar, in paharul adus de acasa, am platit cuminte apoi i-am pus bautura sub nas lui YA. Baiatul meu a mirosit si a strambat din nasuc “iiiih”. Asa ca l-am baut eu pe tot, tot, plimbandu-ma prin curte cu YA, palavragind cu parinti si bunici, apoi asezandu-ma pe o banca sa-mi termin bautura calda. In timp ce beam, am inceput sa ma simt tot mai obosita, iar lampioanele colorate si beculetele au inceput sa se miste tot mai haotic, in randuri tot mai neranduite. M-am mirat putin: oare chiar asa obosita sa fi fost? Am terminat paharul, m-am ridicat, totul se invartea, m-am agatat bine de manuta lui YA. Un gand m-a fulgerat: oare asta chiar era Kinderpunch? Sau am nimerit la oala cu “Glühwein”, vin fiert? Doamna directoare nu a zis nimic de vin fiert..

Sa ne intelegem, eu nu beau. Deloc. Iar daca beau, o gura-doua de vin, efectul este imediat. Cred ca am baut de cinci ori si de fiecare data am comis ceva memorabil pentru prietenii mei. Prima “betie” a fost la 4-5 ani, la tara la mamaia si tataia, unde copiii primeau sa se intareasca un paharut, mic-mic, de tuica fiarta. Dupa primul meu paharut (cred ca a fost si ultimul), am pupat toate icoanele de pe pereti si le-am cantat bunicilor pana am adormit.

Clatinandu-ma, m-am indreptat cu ce credeam eu a fi ultimele puteri spre standul cu oalele aburinde. Cu o germana impleticita si vesela, l-am intrebat pe taticul de la stand: “nu va suparati, ce e in oala asta?” Omul mi-a raspuns, vin fiert, mai vreau unul? Eu: hop ca am facut-o lata. Eram cu masina, era seara. Omul ma intreaba, sunt ok? Eu nu, ma scuzati, m-am imbatat dintr-un pahar de vin fiert. Nu face nimic, zice el, un pahar bea toata lumea, mai vreau unul?

Ca orice demoazela in dificultate, pun mana pe telefon, tastez din mai multe incercari (ecranurile astea de telefoane destepte sunt al naibii de puchinoase) si sun consortul, doar pentru a-mi da seama imediat ca el este undeva, peste ocean si nu ne poate aduna sa ne duca acasa. Imi raspunde, ii povestesc, tot cu germana impleticita si vesela, ca m-am imbatat la petrecerea copilului la gradinita si nu stiu cum sa ajung acasa. Ne hotaram ca o sa plecam cu tramvaiul, conform principiului “don´t drink and drive”. Singura data cand ma mai oprise politia la volan mergeam nonsalant pe o linie de tramvai in Karlsruhe, pe contrasens, cautand hotelul prietenei mele, iar politistul semana leit cu Freud si mi-a zis ca daca ar fi dupa el, oameni ca mine n-ar trebui sa fie lasati sa conduca deloc.
Pe drumul spre tramvai baiatul meu m-a tinut de vorba, am cantat amandoi, am incercat sa tin drumul drept si am numarat lunile, mie-mi ieseau mai multe decat lui.