Acum sunt doua

Ne-am marit familia cu inca o pisicuta. Pentru ca Nala sa nu stea singura in casa toata ziua si sa miaune la pereti de plictiseala, am adoptat-o si pe Domnisoara (Fräulein) Smilla.

Domnisoara Smilla are aproape un an, este alba cu diverse pete colorate, inclusiv o pata pe botic care o face sa para ca nu s-a sters bine dupa ce a mancat ceva. Este foarte timida si sperioasa, dupa ce am adus-o acasa a stat trei zile sub pat, apoi inca 2 saptamani abia ne-a lasat sa punem mana pe ea.

Cand ne-am mai obisnuit cu ea, am cerut permisiunea sa-i spunem simplu Smilla, ca sa nu ne auzim vorbe de la Nala ca si ea vrea sa fie domnisoara.

Pe Smilla am adoptat-o de la o organizatie care se ocupa de matze si caini abandonati, pe care ii vaccineaza, sterilizeaza si le gaseste stapani. O mare parte din animalutze provin din Spania, unde din cate am inteles situatia e la fel ca si in Romania, cu multe animale care traiesc in strada.

Smilla e nemtoaica, dar si ea avut o experienta nefericita, a fost lasata singura intr-un apartament saptamani intregi pana cand vecinii au salvat-o si au adus-o la organizatie. Biata pisica a ramas timida si speriata si are nevoie de multa rabdare si atentie ca sa se mai dezghete. Din fericire, Nala a adoptat-o imediat, si mai cu tupeu, mai cu rabdare, a convis-o sa se joace, sa manance si sa doarma impreuna. Acum se alearga si se caftesc reciproc cu mare incantare.

Familia la care Smilla si-a petrecut cateva luni, pana a fost adoptata, avea deja 7 pisici si 2 caini, si locuiau cu totii intr-un apartament nu prea mare. Trebuia sa ai grija unde te asezi, ca sigur riscai sa te asezi pe o chestie care latra sau miauna. Eu am ramas evident impresionata, am facut turul casei si am mangaiat toate pisicile, le-am spus ca au o inima mare daca au adoptat si au grija de atatea animale.

Mai fusesem in vizita si la o alta familie, unde doamna casei la fel avea vreo 6-7 pisici, si in plus, in fiecare seara pleca cu masina sa hraneasca alte aproape 20 de pisici vagaboande.

La organizatia de unde am primit-o pe Smilla, a trebuit sa semnam un contract de predare primire, sa trecem printr-o serie de interviuri, inclusiv o vizita la noi acasa in care au fost inspectate conditiile de viata ale matzelor. Am primit instructiuni sa asiguram terasa, adica sa construim un fel de plasa la margini asa incat pisicile sa poata iesi la aer proaspat, fara pericolul de a cadea de la marginea terasei. Ne-am luat angajamentul, iar acum se discuta in cladire daca avem voie sa construim respectiva plasa, intrucat exteriorul cladirii si vederea asupra casei sunt proprietate comuna si atare schimbari necesita aprobare de la toti proprietarii.

Cele doua domnisoare sunt bune prietene, dar in acelasi timp caractere foarte diferite. Nala e o tupeista si o bagacioasa, se baga in seama cu toti musafirii si nu o sperie nimic, in timp ce Smilla se retrage sub pat la orice zgomot. Nala mananca frumos si cuminte, in timp ce Smilla grohaie ca un purcel si azvarle cu mancarea in toate partile. Nala e alb-negru, Smilla color. Si ma opresc aici, pentru ca sunt sigura ca pisicile, la fel ca si bebelusii, sunt mult mai fascinante pentru stapanii lor, decat pentru restul cunoscutilor.

Vremea s-a facut intre timp intunecata si ploioasa. Cu exceptia faptului ca o sa implinesc 30 de ani, alte lucruri remarcabile nu se mai intampla in noiembrie. Oamenii indura vremea demotivanta, in asteptarea pietelor de Craciun cu vin fiert si migdale si turta dulce, despre care am mai povestit.