30 de primaveri

Ziua mea a venit si a trecut, intr-o saptamana in care m-am agitat frenetic si m-am pregatit sa serbez cele 30 de primaveri. Oare de ce se zice primaveri, ca doar sunt nascuta toamna.
Eu imi tratez an de an ziua de nastere ca pe o ocazie grozava de a celebra viata, pe cei dragi, si tot ce mi se intampla bun in general. Drept pentru care am grija sa anunt din timp toata lumea, inclusiv noile cunostinte, ca astept sa fiu felicitata si dupa caz chiar pupata, in ziua cu pricina.
De data asta n-au lipsit tachinarile cu 30 de ani, pe care le-am inregistrat cu mare mirare, pentru ca sunt de parere ca orice varsta e frumoasa si trebuie gustata la maximum. Cel putin la 30 de ani cred ca imi da mana sa spun asta. Ma antrenez pentru urmatoarele schimbari de prefix, cand probabil iti trebuie mai multa autoconvingere.

Cum mi-am serbat ziua. Pai, am inceput foarte devreme cu planurile: ce prajituri sa duc colegilor, si cum anume sa-mi distrez invitatii la mica petrecere de acasa.
Miercuri seara m-am dus la frizerita turcoaica, la care mai fusesem odata si ma incantase pentru ca are talent, nu vorbeste mult si mi-a facut discount. De data asta a fost un pic pe dos: in loc de talent am capatat cam mult spray de par, pretul a fost destul de piperat, si in loc sa dorm in timpul tunsului, am aflat cati copii are, unde traieste fostul sot, si de ce toate miresele ar trebui sa poarte un coc maret (pe care numai o frizerita turcoaica il poate face) si o rochie alba (de preferinta cu corset si fusta larga, gen printesa din povesti). Nu stiu cine m-a pus sa-i spun ca ma marit la anul. Deci port o parte din vina pentru valul de confidente.

Apoi am trecut pe la supermarket si am cumparat ingrediente de tort cu instructiuni "for dummies". Ajunsa acasa, am coborat din masina incarcata cu papornite si mi-am uitat palaria in masina. Am urmarit apoi "Neveste Disperate", dupa care plina de inspiratie am dus gunoiul si am curatat nisipul pisicilor.
Am trecut la copt prajituri. Procedura e simpla, daca citesti cu atentie instructiunile de pe cutie si excluzi pisicile din ecuatie. Cum ultima prajitura s-a derulat in stilul 1. framanta coca, 2. da pisica jos de pe masa, 3. spala-te pe maini, 4. reia procedura de la capat, am decis sa ma incui in bucatarie, fara patrupede. Nala a protestat permanent in fata usii, chiar am surprins-o incercand sa ajunga la clanta, timp in care domnisoara Smilla privea foarte uimita. Intre timp am remarcat ca Smilla priveste uimita tot timpul, mai putin cand doarme.
Pe la ora 12 noaptea prajiturile erau gata, acoperite si in siguranta, iar pisicile si-au reluat stapanirea asupra bucatariei.
Joi dimineata am impachetat prajiturile si am plecat spre serviciu. Palaria mea era frumos asezata pe smart - cazuse probabil din masina si unul din vecini a facut legatura intre mine, palarie si smart. Nu e greu, avand in vedere modul in care e parcata masina de obicei.
La birou, in loc de team-meetingul clasic, am invitat colegii intr-o camera si i-am indopat cu prajituri si vin spumos. Datoria de sarbatorita m-a inghiontit sa beau si eu o jumatate de pahar de vin, drept pentru care ziua de munca s-a dus pe apa sambetei, iar eu am trecut rapid la faza de mahmureala. Pranzul cu grupul de romani m-a readus la normal, asa ca am continuat cu prajituri, colegi si primit mesaje de felicitare. Printre cadourile zilei, o carte care se cheama "Kätzich für Nichtkatzen" - un soi de manual de limba pisiceasca, in limba germana. Absolut util, doar ca trebuie s-o citesc eu insami cu dictionarul de germana.

Vineri s-a derulat cu repeziciune, la curatenie, gatit si asteptat prietenii la petrecere. Am testat un joc nou, "trivia pursuit", cu intrebari gen "vrei sa fii miliardar", dar mai grele, unele chiar imposibile. Provocarea a fost chiar sa citim si sa pricepem intrebarile in germana. Seara s-a incheiat cu un joc mai cu picioarele pe pamant, telefonul fara fir in multiple limbi. Am primit un cadou foarte inspirat de la prieteni, un cos cu diverse bunatati - voucher pentru masaj, spumant de baie, ciocolata, parfum, revista pentru mirese etc.
Daca as fost in clasele 1-4, as fi incheiat cu o fraza retorica si plina de inspiratie, de genul "ce frumos a fost de ziua mea". Dar cum intre timp am de cel putin trei ori varsta la care eram atat de optimist-creativa, inchei simplu si fara inflorituri.

Acum sunt doua

Ne-am marit familia cu inca o pisicuta. Pentru ca Nala sa nu stea singura in casa toata ziua si sa miaune la pereti de plictiseala, am adoptat-o si pe Domnisoara (Fräulein) Smilla.

Domnisoara Smilla are aproape un an, este alba cu diverse pete colorate, inclusiv o pata pe botic care o face sa para ca nu s-a sters bine dupa ce a mancat ceva. Este foarte timida si sperioasa, dupa ce am adus-o acasa a stat trei zile sub pat, apoi inca 2 saptamani abia ne-a lasat sa punem mana pe ea.

Cand ne-am mai obisnuit cu ea, am cerut permisiunea sa-i spunem simplu Smilla, ca sa nu ne auzim vorbe de la Nala ca si ea vrea sa fie domnisoara.

Pe Smilla am adoptat-o de la o organizatie care se ocupa de matze si caini abandonati, pe care ii vaccineaza, sterilizeaza si le gaseste stapani. O mare parte din animalutze provin din Spania, unde din cate am inteles situatia e la fel ca si in Romania, cu multe animale care traiesc in strada.

Smilla e nemtoaica, dar si ea avut o experienta nefericita, a fost lasata singura intr-un apartament saptamani intregi pana cand vecinii au salvat-o si au adus-o la organizatie. Biata pisica a ramas timida si speriata si are nevoie de multa rabdare si atentie ca sa se mai dezghete. Din fericire, Nala a adoptat-o imediat, si mai cu tupeu, mai cu rabdare, a convis-o sa se joace, sa manance si sa doarma impreuna. Acum se alearga si se caftesc reciproc cu mare incantare.

Familia la care Smilla si-a petrecut cateva luni, pana a fost adoptata, avea deja 7 pisici si 2 caini, si locuiau cu totii intr-un apartament nu prea mare. Trebuia sa ai grija unde te asezi, ca sigur riscai sa te asezi pe o chestie care latra sau miauna. Eu am ramas evident impresionata, am facut turul casei si am mangaiat toate pisicile, le-am spus ca au o inima mare daca au adoptat si au grija de atatea animale.

Mai fusesem in vizita si la o alta familie, unde doamna casei la fel avea vreo 6-7 pisici, si in plus, in fiecare seara pleca cu masina sa hraneasca alte aproape 20 de pisici vagaboande.

La organizatia de unde am primit-o pe Smilla, a trebuit sa semnam un contract de predare primire, sa trecem printr-o serie de interviuri, inclusiv o vizita la noi acasa in care au fost inspectate conditiile de viata ale matzelor. Am primit instructiuni sa asiguram terasa, adica sa construim un fel de plasa la margini asa incat pisicile sa poata iesi la aer proaspat, fara pericolul de a cadea de la marginea terasei. Ne-am luat angajamentul, iar acum se discuta in cladire daca avem voie sa construim respectiva plasa, intrucat exteriorul cladirii si vederea asupra casei sunt proprietate comuna si atare schimbari necesita aprobare de la toti proprietarii.

Cele doua domnisoare sunt bune prietene, dar in acelasi timp caractere foarte diferite. Nala e o tupeista si o bagacioasa, se baga in seama cu toti musafirii si nu o sperie nimic, in timp ce Smilla se retrage sub pat la orice zgomot. Nala mananca frumos si cuminte, in timp ce Smilla grohaie ca un purcel si azvarle cu mancarea in toate partile. Nala e alb-negru, Smilla color. Si ma opresc aici, pentru ca sunt sigura ca pisicile, la fel ca si bebelusii, sunt mult mai fascinante pentru stapanii lor, decat pentru restul cunoscutilor.

Vremea s-a facut intre timp intunecata si ploioasa. Cu exceptia faptului ca o sa implinesc 30 de ani, alte lucruri remarcabile nu se mai intampla in noiembrie. Oamenii indura vremea demotivanta, in asteptarea pietelor de Craciun cu vin fiert si migdale si turta dulce, despre care am mai povestit.