Leapsa cu blogu´

Ii datorez lui Alex un raspuns la leapsa de pe blog-ul lui. Regulile jocului sunt cam asa:
1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza.
4. Posteaza pe blog textul urmatoarelor 4 propozitii/fraze.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.

Pe Alex il ascult intotdeauna pentru ca stie sa comunice si-mi place blogul lui foarte mult. Asa ca m-am uitat panicata in jur, cartile sunt in birou, eu eram in camera de zi, inconjurata de caietele cu notitele de lucru (complet irelevante), revista "Lufthansa magazine" si alte chestii pe care le colectionez in ideea ca o sa le citesc candva. Totusi langa mine era si un teanc cu carticele - cea mai apropiata fiind "The Inner Game of Tennis", de W. Timothy Gallway, despre cum sa-ti exersezi gandirea pentru a deveni campion in tenis si nu numai. Iata paragraful de la pagina cu pricina:

"It is said that all great things are achieved by great effort. Although I believe that is true, it is not necessarily true that all great effort leads to greatness. A very wise person once told me, "When it comes to overcoming obstacles, there are three kinds of people. The first kind sees most obstacles as insurmountable and walks away."

Ce sa fac, nu pot sa ma opresc aici. Toata lumea o sa ma intrebe care-s ailalti doi.

"The second kind sees an obstacle and says, I can overcome it, and starts to dig under, climb over, or blast through it. The third type of person, before deciding to overcome the obstacle, tries to find a viewpoint where what is on the other side of the obstacle can be seen. Then, only if the reward is worth the effort, does he attempt to overcome the obstacle."

Pfui, am avut noroc. Ce ma faceam daca deasupra era cartea de bucate sau cea despre masaj?

Dau si eu mai departe catre La un ceai - e singurul blog prieten pe care-l am, alaturi de cel al lui Alex. Sper ca persoana visurilor mele o sa ma pupe totusi in urmatoarele 6 ore, chiar daca am rupt lantul si am trimis numai la unul mai departe..

In Atena

De Pastele catolic a nins cu fulgi mari si desi in Germania. A nins apoi timp de o saptamana, desi pomii sunt deja infloriti. Eu am avut in perioada asta de iarna tarzie un mic intermezzo, o calatorie de doua zile la Atena, unde erau aproape douazeci de grade.

Atena m-a incantat in drumul de la aeroport la hotel, mi-au placut cladirile nu prea inalte, dar toate cu balcoane deschise si insorite, palmierii, magazinele si restaurantele “bozoukia” care mi-au amintit de terasele de la Neptun, din verile copilariei mele. Vazute de aproape insa, multe cladiri sunt vechi si scorojite sau mazgalite de grafitti, iar aerul din oras este destul de imbacsit. Totusi, una peste alta Atena mi s-a parut un oras frumos, cu o atmosfera de vacanta. Poate mai ales din cauza palmierilor, care-mi plac la nebunie si ma fac sa ma simt in vacanta. In Atena sunt in plus multe pisici, in special in zonele istorice, unde se lafaie la soare pe pietrele vechi de mii de ani.

Cand am ajuns, seara am luat masa cu colegii in restaurantul hotelului, de unde am admirat Acropole, iar a doua zi dupa eveniment am vazut Acropolele la doi pasi, si la lumina zilei, si seara luminat feeric de zeci de reflectoare. M-am catarat pe stancile din jurul templului, imbracata clasic in rochia neagra si cu pantofii cu toc cu care fusesem la eveniment. Colegii mei m-au tratat ca pe un ou fragil, atenti sa nu raman prinsa cu tocurile printre stanci.
Seara ne-am plimbat pe stradutele din orasul vechi, pline de magazine cu suveniruri pentru turisti, apoi am mancat intr-o taverna foarte populara, cu mese inghesuite, acoperite cu fete de masa din plastic, si cu zeci de poze pe pereti, ale celebritatilor grecesti care au mancat acolo. Mancarea a fost delicioasa, cu feluri traditionale gen tzatziki, branza prajita sau salata greceasca cu feta si masline. In Grecia mi s-a parut din nou ca legumele chiar au gust, in plus sunt innebunita dupa masline si uleiul de masline. Din aeroport am cumparat doua sticle de ulei de masline grecesc, care din fericire au ajuns intregi la destinatie, ingramadite in rucsac printre laptop, caiete, portofel si mobile. Cum ar fi fost sa se sparga vre-o sticla de ulei.

Prin magazinasele cu suveniruri am vazut sute de siraguri de margele mari, ca un fel de matanii, care mi-au spus colegele ca se cheama koboloi si pe care unii greci le fataie permanent printre degete – ca pe o minge anti-stress. M-am amuzat, pentru ca la eveniment in spatele meu un mosulet enervant s-a jucat cu bilutele alea din sticla tot timpul iar eu ma intrebam, ce naiba tot face. Cum evenimentul era al firmei pentru care lucrez, m-am abtinut sa-i arunc vreo privire veninoasa, putea sa fie un important client grec. Asa ca am suportat cu stoicism margelele. Tot pe stradutele cu magazine am observat un mare numar de tineri de culoare, probabil africani, care vindeau tot soiul de cd-uri. Fiecare tara pare sa aiba micii ei comercianti de cd-uri falsificate. Mi-a placut atmosfera din Atena, mai ales ca seara pe la ora noua orasul pare ca abia se trezeste, cu sute de tineri care ies pe strada si umplu tavernele, buzukiile si terasele.

In drum spre aeroport, taximetristul mi s-a plans de traficul infernal din Atena (“crazy Athens, crazy!”). I-am spus ca eu vin din Bucuresti, unde traficul e de doua ori mai palpitant si unde se claxoneaza mult mai abitir. Stradutele Atenei, majoritatea in panta si garnisite cu masini parcate oriunde, mi-au dat mari emotii pentru ca nu vedeai ce alte masini din ce directii vin. In plus, sute de motociclisti se strecoara printre masini si pornesc nebuneste din intersectii cand se face verde. Colegii din Atena mi-au spus ca ei insisi prefera sa mearga la intalnirile de afaceri cu motocicleta, pentru ca numai asa pot sa stie cat fac pana la destinatie, si pot salva cateva ore bune in trafic.

Eu insami am reinceput orele de sofat, de data asta cu un instructor blajin si cu mult umor, pe care l-am prevenit din start ca sunt o catastrofa naturala, habar n-am de reguli, nu ma uit in oglinda si nu stiu sa schimb vitezele. Dupa prima ora, a zis ca n-a fost chiar asa de rau, deci exista speranta chiar si pentru mine.