Nunta - Partea III: Dansul gainii n-a fost sa fie

Cred ca orice nunta "internationala" are partile ei unice sau amuzante, in cazul nostru din incercarea de a impaca traditiile romanesti - unele chiar extrem de ingenioase - cu cele nemtesti.

M-am bucurat de foarte multe nunti in Romania, iar la cele din ultimele ani eram desemnata din start domnisoara de onoare, avand in vedere ca petitorii mei nu facusera coada inca la propria usa.

Nuntile romanesti se pot defini prin traditii, mult dans, foarte multa mancare si incercarea de a o tine tot asa toata noaptea, indiferent la ce ora incepe nunta.

Din traditii o sa mentionez cateva, fara ambitia de a le descrie pe toate. Uite de exemplu plecarea miresei de acasa, cu sau fara hora in fata casei sau a blocului. Horele din fata blocului, cu lautar, din Bucuresti mi se par interesante, avand in vedere ca toata strada poate participa macar de la fereastra la eveniment. Pisica mea Ciquita Bonita era mare fan nunti, se catara mereu pe balcon cand era vreo hora in fata blocului si se zgaia si ea ca mai toate vecinele curioase.

In Germania n-am vazut deocamdata nici o hora cu oameni imbracati de gala si cu mireasa pe strada, deci pot presupune ca nu exista aceasta traditie. Mi-ar fi placut sa vad figurile vecinilor daca plecam cu alai si dans si cantec din fata casei unde stam. Probabil ca cineva ar fi chemat politia.

Si mirele roman are parte de o plecare rituala de acasa, inainte de care este barbierit de catre nas, indiferent daca are sau nu barba. Cand i-am mentionat traditia asta mirelui meu, mi-a explicat, foarte intrigat, ca el nu lasa pe nimeni sa-l barbiereasca, mai ales ca-si inchipuia barbieritul respectiv ca pe un act riscant executat cu un briceag arhaic.

Furatul miresei: este obligatoriu la nuntile romanesti. Am cunoscut cateva mirese care nu se lasa usor furate, dar de obicei undeva la miezul noptii dispare mireasa, ceea ce nu mai este o surpriza pentru nimeni. Cine a furat mireasa, de obicei o trupa galagioasa, o duce la o discoteca sa danseze, apoi un reprezentant al hotilor cu un pantof al miresei in mana se intoarce la nunta si cere o recompensa, fie simbolica, fie amuzanta, de la mire sau de la nas (depinde la ce ora s-a furat mireasa). Printre recompense se numara sticle cu bautura sau obligatia mirelui de a canta sau a recita ceva romantic miresei readuse in stare buna de catre rapitori.

Ei bine, furatul miresei n-a fost sa fie la nunta noastra, mirele nefiind de acord, cu motivul ca ceilalti invitati se vor plictisi in acest timp, iar programul bine pus la punct cu surprize din partea familiei va fi dat peste cap. Asa ca mi-am anuntat din timp invitatii romani ca in Germania furatul miresei este interzis prin lege.

O traditie romaneasca de nunta, care ma intriga in continuare, este dansul gainii. Il stiu din copilarie, desi la nuntile mai selecte din ultimii ani e drept ca nu l-am mai vazut. Daca tin bine minte nasul danseaza printre mese cu o gaina - de regula trecuta in lumea celor drepti - frumos impopotonata, si colecteaza bani de la invitati. Daca nasul este usor alcoolizat si cu talent la dans, este un moment vesel pe care-l gusta toata lumea in timpul sarmalelor.

Nici n-am indraznit sa propun un dans al gainii la nunta noastra din Germania, avand in vedere ca nu am reusit inca sa inteleg sensurile adanci ale obiceiului si nici nu le-as putea explica mai departe familiei din Germania.

De la un anumit moment, in timpul nuntii, mireasa este redecorata prin eliminarea voalului si aplicarea unei basmalute gospodaresti pe cap - un semn ca acum a devenit femeie la casa ei. Voalul miresei se aplica unei tinere, de regula domnisoara de onoare, care va trebui apoi sa se marite (candva) si ea. Deci da, am avut si eu parte de aplicarea voalului la una din nuntile din Romania. Singura chestie de care m-am ferit consecvent a fost prinderea buchetului miresei, ca sa nu-mi aud iar traditionalul "cand te mariti".

Cateva traditii romanesti s-au infiltrat insa si la nunta noastra, ca de exemplu horele romanesti de cate jumatate de ora. La primele hore invitatii ne-romani au privit doar, circumspecti sau amuzati si bucurosi ca nu trebuie sa treaca prin asa ceva. N-au scapat insa de prietena mea Erika si au fost saltati cu mic si mare si introdusi intr-o hora pe care au executat-o admirabil. La urmatoarea tentativa insa disparusera majoritatea, asa ca n-am reusit sa mai prindem decat putini in hora, care de fapt venisera de buna voie pe ring.


Din traditiile nemtesti de nunta am avut parte de surprize placute din partea familiei si a prietenelor. Am avut prezentari pe ecran cu poze din copilaria mirilor, un soi de poveste gen 1001 nopti. O harta a Europei unde musafirii au pus stegulete in locul de unde au venit. Poze polaroid intr-un album de nunta incropit pe loc. Si joculete in care mirii a trebuit sa raspunda simultan la intrebari delicate, sau mireasa a trebuit sa pipaie ceva gambe de invitati-barbati si sa descopere gamba mirelui printre ele. Pe la ora doua cand musafirii au inceput sa plece, aveam impresia ca nunta abia ar fi trebuit sa inceapa, desi durerile de picioare erau multumitoare. Cam asa evaluam eu in general daca am dansat suficient la o nunta: daca ajunsesem acasa cu pantofii in mana si cat de tare ma dureau talpile a doua zi.

Nunta - Partea II - Pregatirile si amenintarea botezului

M-am intrebat mereu, ce poate fi asa de greu si de indelungat in a organiza o nunta. Este doar o petrecere un pic mai mare. Si totusi am intrat si noi mirii in cercul vicios restaurant – rochie / costum – invitatii – aranjamente florale – program si alte tipicuri de nunta. Si asta chiar cu aproape un an inainte, asa cum bine sfatuiesc revistele de mirese (ce chestie ca nu exista si reviste pentru miri).

Ne-am propus sa nu intram insa si in capcana de a consuma mai multe lucruri decat e nevoie, si de a face multe lucruri singuri, fara wedding planner ca in filmele americane. Ne-am suflecat manecile si la treaba.

De restaurantul din Schwarzwald ne-am indragostit la prima vedere, si de numele romantic de Zuckerbergschloss (in traducere libera, castelul de pe muntele de zahar).

Cu rochia de mireasa a fost o experienta interesanta, pentru ca nu voiam sa arat ca o printesa infoiata, in ciuda sfaturilor din reviste - daca in ziua asta nu arati ca o printesa cu trena, voal, coronita, atunci cand?

Asa ca am luat cateva magazine la pas si am suportat cu stoicism privirile mirate ale vanzatoarelor cand mi-am exprimat preferintele pentru o rochita simpla si bugetul, daca se poate va rog sub 500 de Euro. Prima vanzatoare turcoaica din magazinul din Mannheim a scotocit fara prea mare chef dupa vreo 3 rochite, frumoase de altfel, iar in timp ce le probam mi-a trantit pe un ton sec sa si cumpar repejor, ca nu mai gasesc eu asa pomana de rochii ieftine. Am fost putin nerecunoscatoare si cu riscul de a o supara am mai cautat si prin alte magazine. In final m-a cucerit un alt magazin, in care vanzatoarele simpatice m-au imbracat intr-o rochita pe gustul meu si mi-au declarat ca arat ca o „zeita greceasca”. Gata, o iau, am zis, chiar daca bugetul meu era usor depasit, cine nu-si doreste sa arate ca o zeita.

Planificarea nuntii propriu-zise a fost o interesanta experienta interculturala – in special datorita discutiilor despre a avea o ceremonie religioasa sau nu. Eu sunt botezata ortodox, in timp ce alesul meu era nebotezat si oarecum circumspect cand vine vorba de biserici, popi si ceremonii religioase. In cercurile de interese romanesti treaba era clara: il botezam pe el ortodox si facem o nunta bisericeasca in frumoasa traditie ortodoxa. Toate bune si frumoase pana cand i-am povestit si lui care-i planul, iar ca sa-l pun mai bine in tema i-am si descris cum se petrec nuntile ortodoxe la biserica, inclusiv cu dansul „lui Isaiia” in jurul mesei cu nasii si parintele. Iata, alta treaba pe care n-am inteles-o eu inca, de ce dantuieste Isaiia? Poate ar fi trebuit sa ascult mai atenta la slujba.

In final, pentru mirele meu totul mergea in directia unor ritualuri religioase obscure si ciudate, care l-ar fi facut sa se simta nelalocul lui, asa cum mi-as inchipui eu acum o ceremonie straveche cu sacrificii rituale. Mai ales cand i-am povestit, mai in gluma mai in serios, ca botezul se petrece cu scufundarea tanarului botezat, dezbracat, in cazanul cu apa sfintita de catre popa in timp ce nasii si invitatii asista emotionati si fericiti. Iar el a luat-o de buna. In final am renuntat la idee, eu insami nefiind un mare fan al ceremoniilor bisericesti ortodoxe.

Alternativa a fost Marry Man – un tanar si simpatic maestru de ceremonii, care ne-a intervievat plin de entuziasm ca sa afle cum ne-am cunoscut si cum ne desfasuram viata in doi si care a parut sincer incantat de povestea noastra, desi cred ca aude sute de povesti similare in fiecare an. Marry Man a pus in scena o mica ceremonie in care a povestit simplu si amuzant cum ne-am cunoscut, apoi am facut schimb de inele si am ascultat muzica live in pavilionul restaurantului – romantic si necomplicat.

Lista de invitati a fost o alta mica provocare. De la nuntile din Romania, unde invitata este toata lumea pe care o cunosti si pana la nunta mica, intima pe care ne-o doream noi, compromisul a fost o lista rezonabil de mare dupa parerea mea. Interesant este ca, desi nunta a fost in Germania, majoritatea petrecaretilor a fost tot din Romania. Pentru mine, lista crestea ca Fat Frumos pe zi ce trece, in timp ce figura viitorului sot cand eu mai puneam brusc noi si noi nume pe lista facea toti banii.

Specific pentru asa o nunta mixta, cu invitati de peste hotare, sunt evident si aranjamentele de cazare si planurile turistice de care tot mirele s-a ocupat, fiind in final rasplatit la nunta cu cateva hore romanesti zdravene pe care le-a dansat vrand-nevrand.

- va continua -

Nunta - Partea I: Tu cand te mariti?

Viata unei fete singure in Romania, inclusiv in zonele urbane, poate fi destul de complicata, cand fata se apropie vertiginos de 25 – 30 de ani. Nu mai spun atunci cand depaseste varsta de 30 de ani. Complicata in principal din cauza intrebarii „Da tu cand te mariti?”. Ce ar trebui sa raspunda tanara domnisoara, in cazul des intalnit in care nu dispune de clarviziuni a la mama Omida, iar printul n-a aparut inca sau daca a aparut, n-a pus inca inelul pe degetul printesei si nici degetul pe calendar sa fixeze data?

Privind retrospectiv, si eu am auzit cam des intrebarea cu pricina, pusa pe diverse tonuri, de la curiozitate pana la compatimire sau chiar reprosuri – de genul, daca te preocupa prea mult cariera si stai si astepti prea mult, cine te mai ia?

De fapt, tema maritisului era o intrebare recurenta la fel ca si „ de ce nu-ti cumperi masina / teren de casa / apartament” si „de ce nu mananci carne”. Ajunsesem la concluzia ca inafara acestor metehne trebuie ca sunt o persoana absolut admirabila, daca nu perfecta. Numai cateva mici lucruri mai trebuiau fixate pentru a intra in randul lumii.

Cand in sfarsit a aparut printul german cu ochi albastri, care mi-a furat inima in timpul unui eveniment de afaceri de la Paris, spiritele s-au mai linistit si a inceput varianta 2.0 a intrebarii „Da tu cand te mariti cu EL?”.

Iar cand tinerii indragostiti au luat decizia de a se muta impreuna, inainte de a „pune pirostriile”, banuiesc ca au fost si ceva opinii traditionaliste usor scandalizate. Spiritele s-au linistit iarasi cand la un interval rezonabil de timp mana subsemnatei a fost ceruta, intr-un cadru romantic la lacurile Plitvice in Croatia.
Inainte de asta eram atat de circumspecta la discutii pe marginea casatoriei, incat nu aveam de gand sa deschid subiectul nici cand mama soacra m-a intrebat ce planuri avem. Am declarat ca ma las surprinsa de o cerere romantica, iar daca cererea intarzie, n-o sa fiu eu aia care salta de emotie sau de nervi la fiecare ocazie ratata de a fi ceruta.

Din experienta mea de fata singura, conjurata la maritis din toate partile, mi-am propus dupa toata aceasta perioada sa nu carecumva sa pun eu insami intrebari de genul maritis / insuratoare, copii si alte teme standard de intrat in randul lumii. Daca cumva v-am pus vreodata asa o intrebare, pe cuvantul meu ca a fost doar in gluma sau intr-un context fin-ironic.