Despre filme si umorul german

Ma simt datoare sa iau partea natiunii germane in ceea ce priveste capitolul umor. In primele mele calatorii in Germania, la traininguri sau intalniri de afaceri, intram deseori in vorba cu colegi germani, care se aratau simpatici, prietenosi si cu extrem de mult umor. Si ma miram cu voce tare ce amuzanti sunt si ca parca n-ar fi germani. Colegii zambeau politicosi si nu se mirau daca le spuneam ca in Romania avem aeroporturi si alte lucruri care neaga imaginea generala ca suntem o tara din lumea a treia. Deci, o bila alba pentru ei, pentru finetea de a nu considera ca ce se spune in presa sau ce se crede in general despre locuitorii unei tari este neaparat adevarat.

Alte idei preconcepute despre germani ar fi ca sunt prea seriosi, foarte reci si ca nu-si viziteaza rudele. Sau ca toti castiga o caruta de bani, au casa mare cu gradina si conduc Mercedesuri.

Revenind la simtul umorului, este adevarat ca ma simt grozav cu noii mei prieteni romani, cu care glumesc si rad despre lucruri pe care le stim si le intelegem ca intre romani. Dar rad si cu prietenii sau colegii germani, care mi se par destul de vorbareti in general, poate din cauza ca ai mei lucreaza totusi in marketing. Citesc carti cu mult umor, ma uit la emisiuni de televiziune amuzante si in general gasesc motive bune si dese sa ma amuz.

Uite, de exemplu aseara am vazut un film german, la care am ras cu lacrimi. Si nu este prima oara cand rad asa la un film nemtesc, desi inca nu pricep eu suta la suta dialogurile. Filmul, o comedie romantica, se cheama "Kein Ohr Hasen" (sorry, site numai in germana), adica "iepurele fara ureche", un titlu complex din care eu am inteles initial ceva de genul "iepurele fara nas". Il recomand cu caldura cui vrea sa se distreze pe cinste o ora si jumatate. Dar mai intai sper ca in multiplexurile romanesti sa mai fie loc, printre filmele hollywoodiene artistice cu alieni si predatori, si de o productie buna nemteasca.

Poanta finala, dupa care am ras tot drumul spre casa, a fost cam asa:

Cuplul din film vrea sa ia un taxi si remarca in sirul de taxiuri parcate, spre coada, un taximetrist care se purtase foarte urat cu ei in alta ocazie. Genul de taximetrist bucurestean care-ti ia de cinci ori mai mult pe o cursa si mai e si mitocan. Actiunea se petrece in Berlin, deci uite ca se poate si la altii.

Tipul, dornic de razbunare, merge la primul taximetrist din sir si-i ofera dublu pe cursa, daca-i de acord sa-i presteze (lui) anumite favoruri sexuale pe care din decenta nu le pot numi pe blog. Taximetristul il refuza, scandalizat. Tipul trece la urmatorul taximetrist si repeta oferta, este refuzat si tot asa pana ajunge la soferul necivilizat. Astuia, care nu vazuse decat ca toti ceilalti soferi au refuzat cursa, ii ofera sa-i plateasca dublu - desi individul ceruse din start dublu fata de ceilalti - cu conditia sa conduca foarte incet la plecare si sa le faca celorlalti taximetristi cu mana, zambind. Ceea ce taximetristul si executa, spre socul si amuzamentul colegilor care isi inchipuie ce oferta a primit si-l vad ca e si incantat de asta.

Craciun si o alunecare placuta in noul an

Craciunul german are, ca peste tot, specificul sau. Aici, cel mai frumos lucru care se intampla de Craciun sunt dupa parerea mea Weihnachtsmarkt sau pietele de Craciun. O adunatura simpatica de casute de lemn, feeric impodobite si luminate, unde se vand diverse cadouri - de la bijuterii pana la caciuli sau arta africana - dar si vin fiert, migdale prajite, castane calde, turta dulce si alte specialitati delicioase. Weihnachtsmarkt se gasesc in mai toate orasele si sunt locuri de cumparaturi dar mai ales de intalnire. Eu insami am hoinarit prin Weihnachtsmarkt in Heidelberg, singura sau cu prietenii la un vin fiert. La o cana prea mare de vin fiert, dupa care a trebuit sa ma agat zdravan de bratul prietenului meu deoarece casutele de lemn incepusera subit sa danseze. Nu intru in detalii, am mai povestit despre abilitatile mele de a vedea lumea cu alti ochi dupa ce ingerez o cantitate cat de mica de alcool.

Tot in piata de Craciun am cumparat cadouri si m-am ales si eu cu o caciula violet cu urechi si ciucuri, care am aflat ulterior, cand prietenul meu s-a potolit din ras, ca este specifica pentru tarancile olandeze care vand branza si care se numesc Frau Antja. Asta e, am dat douaspatru de euro pe ea, o port, ca-i calduroasa.

De Craciun, pe aici se mananca peste, gasca sau raclette, o chestie tare interesanta: un gril care se pune in mijlocul mesei, in care mesenii isi prepara singuri, fiecare in tavita sa, o combinatie de legume, salamuri, branza care se coc si se mananca pe loc. Masa principala de Craciun are loc si cadourile se impart pe 24, in Ajun. Ce mi s-a mai parut dragut: calendarul de Advent, o cutie cu 24 de ciocolatele, fiecare cu usita ei, din care copii mananca in fiecare zi de pe 1 Decembrie pana in Ajun cate o ciocolata. Sau Adventkranz - o ghirlanda din crengi de brad, impodobita cu 4 lumanari care trebuie aprinse pe rand in fiecare duminica inainte de Craciun.

Pentru mine, Revelionul a fost petrecut in stil aventuros, intre patru pereti casnici cu prietenul, mama si pisica si multa mancare buna. La ora zero am iesit bineinteles pe terasa care da spre strada si ne-am delectat cu artificiile, pocnitorile si rachetele lansate de consateni.
Cum s-au distrat altii? Doua din prietenele mele au serbat la Bruxelles, la o petrecere in stilul anilor 20. Alti prieteni de acasa au fost la o cabana in Austria. Dragii mei colegi romani au dat mai toti fuga acasa, in sanul familiilor. O colega australianca si-a luat prietenul german si a plecat pentru o luna acasa, unde au petrecut cu siguranta un Craciun la 30 de grade, pe plaja. Ea mi-a povestit ca anul trecut a petrecut primul si cel mai friguros Craciun in Germania si ca a vazut prima oara zapada, care i s-a parut uda si rece - la televizor parea ceva alb, pufos si foarte placut la atingere. Mi-a mai spus ca i se pare complet ridicol ca Mos Craciun are in Europa o sanie trasa de reni. In Australia sunt, bineinteles, canguri la sania Mosului.